Cu toate că se poate să nu fi auzit despre ea, firma Torpado este unul dintre cele mai vechi și de tradiție branduri de biciclete din lume. Istoria lor începe în anul 1895, când Carlo Torresini a înființat compania în orașul italian Padua, situat în Nordul Italiei, lângă Veneția. Numele derivă din abrevierea TOR a celui care a dat naștere companiei și PAD de la orașul unde aceasta era situată.
Brandul a devenit cu adevărat cunoscut în lumea ciclismului în anii 50 și 60, în era lui Coppi și a lui Bartali, care a fost și rămâne una dintre cele mai mari rivalități din istoria sportului pe două roți. Cei doi s-au întrecut ani la rând pe traseele din Turul Italiei și al Franței. Torpado, cu toate că nu a reușit să sponsorizeze vreunul din cei doi, a crescut în renume, echipa finanțată de ei terminând întotdeauna în top cinci. În anii aceia erau pe locul doi în clasamentul producătorilor de biciclete din Italia.
Compania a rămas ca o afacere de familie până în anii 80, când a fost vândută, pentru ca în 1987, producția de biciclete să înceteze. Abia 14 ani mai târziu, când Europa aproape că uitase de existența lor, brandul a fost cumpărat de Cycles Esperia, iar în ziua de astăzi pe rafturile unui magazin biciclete pot fi regăsite modele cu logo al unei firme ce are o istorie mai lungă de 120 de ani.
Modelul prezentat aici, Foldo, se prezintă decent. Vine ca o bicicletă pliabilă, cu schimbător de viteză integrat în butucul din spate și un sistem de transmisie Shimano Nexus, cu trei viteze. Bicicleta de față este ideală pentru a fi folosită de cei care utilizează mijloace de transport în comun în drumul spre muncă, însă care atunci când este vremea bună, preferă să pedaleze preț de câteva stații.
Cadrul este din aluminiu, lucru îmbucurător, majoritatea modelelor din această categorie de preț (încadrate în suma de achiziție de 250 Euro) sunt fabricate din oțel. După forma cadrului, ne putem da seama că acest model este destinat pentru a fi folosit ca o bicicletă pliabilă urbană.
Din punct de vedere estetic se prezintă bine. Punctele de sudură, cu toate că se văd, sunt destul de bine finisate, astfel încât să nu deranjeze la ochi, iar culoarea aleasă, alb mat, cu sigla neagră este frumoasă. Cablurile sunt destul de atent trase pe sub tubul principal, suficient cât să dea un aspect general îngrijit.
Furca este fabricată din oțel Hi-Ten – este un aliaj între oțel și alte metale, care în teorie ar trebui să îi ofere acestuia un raport duritate/greutate ceva mai mare, dar cu toate acestea, reprezintă materialul cel mai ieftin și cu cele mai slabe rezultate din industria velo, după fier și oțelul netratat. Rezistența la abraziune este scăzută, se îndoaie relativ repede și câteodată se poate întâmpla să ruginească, dacă nu i se acordă atenție sporită. Cel mai probabil s-a ales acest model de furcă pentru a scădea prețul final de achiziție.
Tipul de pliere este la jumătate, însemnând că modelul de bicicletă este dotat cu o balama poziționată în preajma centrului tubului cadrului, cu ajutorul căreia partea din față a ei se rabatează spre cea din spate, până când roțile ajung să fie paralele una față de cealaltă.
Transmisia 1 x 3 este formată din angrenaj CPI cu 38 dinți și cu pedalier de 170 mm plus o casetă cu șase pinioane Shimano MFZ6. Schimbătorul de viteze de pe spate este Shimano Nexus, cu trei viteze care vine împreună cu manete shifter Shimano Nexus RS316. Cu toate că Nexus RS316 reprezintă o gama destul de ieftină de la Shimano, atunci când vezi acest logo pe componentele unor modele biciclete pliabile, te aștepți la anumite performanțe. Și da, chiar dacă nu poți face concursuri cu ele, vei avea parte de ture relaxante cu acest sistem de transmisie.
Sistemul de frânare este alcătuit dintr-o pereche de V-brake-uri de la firma Artek, o companie destul de necunoscută, dar care are niște produse ce se prezintă decent, cum este și cazul modelului de față. Manetele de frână, în schimb, poartă o siglă ceva mai titrată, și anume Promax. Sistemul de frânare funcționează bine și chiar poate fi considerată varianta ideală pentru păstrarea unui preț scăzut de achiziție.
Roțile de 20 inci, sunt compuse din jante din aluminiu, marcă proprie, un alt plus al acestei biciclete, deoarece majoritatea variantelor întâlnite pe rafturile unui magazin biciclete la acest preț, sunt fabricate din oțel și sunt grele. Ele vin echipate cu anvelope de 20 x 1.75 inci de la Kenda.
Seatpost-ul, împreună cu pipa ghidonului și ghidonul care sunt marca Zoom, plusează foarte bine la capitolul estetic, datorită materialului folosit în fabricarea lor. Ele sunt realizate din oțel cromat și vor oferi un aspect foarte frumos datorită modului în care strălucesc în lumină.
Pipa ghidonului ajustabilă în funcție de înălțime, împreună cu tija de șa, vor oferi o poziție de pedalare ideală în funcție de dimensiunile ciclistului, cu toate că mărimea cu care vine cadrul este unică. Acestea, împreună cu șaua confortabilă, marcă proprie, vor asigura o plimbare plăcută.
Pedalele Xerama pot fi și ele strânse în momentul în care se pliază bicicleta, pentru o economie mai mare de spațiu. Acestea, împreună cu tija de șa care și ea poate fi rabatată în două, fac bicicleta foarte compactă odată ce este strânsă.
Ca extra-uri, trebuie notate apărătorile împotriva noroiului cu care vine echipată. Acestea sunt dedicate celor care doresc să iasă la pedalat imediat după ce a plouat și sunt reprezentative pentru o bicicletă urbană. Totodată, portbagajul de pe spate cu care vine din fabrică, se poate dovedi foarte util în momentele în care se vrea folosirea acestui model de bicicletă rabatabilă pentru a se face aprovizionarea casei. Pentru cei care vor să aibă parte de plimbări nocturne, tot din cutie vor avea montate și un bec frontal și un stop pe partea din spate.
Greutatea totală a acestei biciclete este de 13 kg și poate fi considerată decentă pentru segmentul din care face parte.